Comunicate de Afaceri

Cum sa devii o persoana careia ii place sa faca sport

In luna decembrie, o multime de oameni isi seteaza obiectivele pentru anul urmator. Printre cele mai intalnite obiective se numara practicarea regulata a exercitiilor fizice, insa putini isi respecta promisiunea facuta.

Nu e vorba, insa, de lene sau neseriozitate – adoptarea unui obicei nou este un proces dificil iar cand acesta implica munca si disciplina, uneori si bani (pentru abonamentul la sala, echipament etc), sa incepi sa faci sport pare si mai dificil.

Mai mult, unele persoane chiar nu gasesc nimic placut in a face sport, ceea ce inseamna ca, pentru ei, un stil de viata activ este cu atat mai greu de urmat. Daca te numeri prin acestia sau, pur si simplu, nu stii ce pasi sa urmezi pentru a-ti face cat mai usoara calatoria in lumea fitness-ului, citeste in continuare.

1. Mentine lucrurile simple

Unul dintre motivele pe care fitness-ul poate parea complicat este faptul ca incerci sa faci prea mult, prea devreme. Este posibil sa te confrunti cu sentimentul ca nu stii ce faci, mai ales daca ai ales un workout mai complex. In loc sa te grabesti, alege un singur tip de exercitii si perfectioneaza-ti tehnica. Acest lucru iti va oferi un plus de incredere si, in timp, vei putea adauga alte exercitii.

2. Alege exercitii care iti fac placere

Pe masura ce te vei informa mai mult despre un stil de viata activ, vei afla, spre exemplu, ca exercitiile cardio sunt recomandate pentru slabit, ca yoga te relaxeaza etc. Insa cel mai bun plan de fitness este acela care include exercitii care iti fac placere, fie ca este vorba de pedalatul pe bicicleta eliptica, de vaslit, de ridicatul greutatilor etc., altfel vei fi tentat sa renunti. In schimb, daca faci ce iti place, nu vei resimti antrenamentul ca pe o corvoada, si te vei simti mai increzator.

3. Poarta haine care te fac sa te simti bine

Preferi hainele de workout mai largi si comode, sau pe cele mai stramte? Unele persoane prefera culorile inchise pentru ca le fac sa se simta mai determinate. Pe altele, culorile vibrante le fac sa se simta optimiste si energice. Care este stilul tau? In orice caz, este important sa te simti bine cand faci sport, iar starea ta de bine incepe cu hainele pe care le porti.

4. Fa-ti un plan de antrenament

Un plan de antrenament te va ajuta sa eviti sentimentul ca esti nepregatit si nu stii ce faci. Informeaza-te despre diverse tipuri de exercitii si efectele lor, exploreaza, alege exercitiile care te fac sa te simti bine, si combina-le. In general, este bine sa faci atat cardio cat si antrenamente de forta, fie intr-un workout combinat fie alternand zilele de antrenament cu aceste tipuri de exercitii.

In acelasi timp, permite-ti putina flexibilitate. In unele zile este posibil sa fii prea obosit pentru exercitiile obisnuite, deci asigura-te ca ai la dispozitie si un plan B care include exercitii usoare si relaxante.

Social Media
Vezi toate articolele autorului: Adrian

Comentarii

Cauta

Categorii populare