Comunicate de Afaceri

Posibile cauze ale durerii de spate si cum sa le amelioram prin sport

Durerea de spate este o afectiune des intalnita la adulti de toate varstele. Desi una dintre cauzele principale a devenit sedentarismul, durerea de spate poate rezulta si din diferite activitati, accidentari, si unele afectiuni medicale. Pe masura ce oamenii imbatranesc, sansa de a dezvolta dureri de spate lombare creste.

Durerea in partea superioara a spatelui poate fi cauzata de afectiuni ale aortei, tumori in piept si inflamatia coloanei vertebrale. Durerea in zona inferioara a spatelui poate fi cauzata de probleme ale coloanei vertebrale, ale discurilor dintre vertebre, ale ligamentelor din jurul coloanei vertebrale si discurilor, ale maduvei spinarii si nervilor, muschilor spatelui inferior, organelor interne din zona abdominala si pelvina, sau ale pielii din jurul zonei lombare.

Cauze ale durerii de spate

Spatele uman este compus dintr-o structura complexa de muschi, ligamente, tendoane, discuri si oase, care lucreaza impreuna pentru a sustine corpul si a ne permite sa ne miscam.

Segmentele coloanei vertebrale sunt amortizate prin structuri asemanatoare cartilajului, numite discuri. Problemele cu oricare dintre aceste componente pot conduce la dureri de spate. In unele cazuri de durere de spate, cauza poate ramane neclara.

Insa in majoritatea cazurilor, durerea de spate este provocata de una dintre cauzele de mai jos:

Incordarea

Durerea de spate provine de obicei din incordare, tensiune sau accidentari. Activitatile care pot conduce la tensiuni sau spasme includ:

  • - ridicarea obiectelor grele
  • - ridicarea gresita a obiectelor
  • - miscarile bruste.

Probleme structurale

O serie de probleme structurale pot duce, de asemenea, la dureri de spate:

  • - Discuri rupte sau bombate, care pun presiune pe nervi
  • - Sciatica, cauzata de un disc bombat sau herniat care preseaza un nerv si care este caracterizata de o durere ascutita resimita in zona feselor si pe lungimea partii inferioare a piciorului
  • - Artrita: osteoartrita poate cauza probleme cu articulatiile de la solduri, partea inferioara a spatelui si in alte zone
  • - Curbura anormala a coloanei vertebrale
  • - Osteoporoza, o afectiune prin care oasele devin fragile si poroase, ceea ce face ca fracturile de compresie sa fie mai probabile.
  • - Afectiuni ale rinicilor, precum pietrele la rinichi sau infectia la rinichi.

Postura si miscari

Adoptarea unei pozitii de sezut foarte cocosate atunci cand lucram la birou poate duce la probleme ale spatelui si umerilor. Durerile de spate pot rezulta, de asemenea, din anumite activitati de zi cu zi sau din postura necorespunzatoare.

Diferite afectiuni medicale

Unele afectiuni medicale pot conduce la dureri de spate. Cateva exemple des intalnite includ infectiile urinare, infectii ale rinichilor, tulburarile de somn sau zona zoster.

Cele mai bune exercitii pentru dureri de spate

Celor ce sufera de dureri de spate li se recomanda exercitii precum:

  • - mersul pe bicicleta
  • - utilizarea unui aparat multifunctional (atata timp cat acesta nu pune presiune extrema asupra zonei spatelui)
  • - inotul
  • - mersul pe jos
  • - yoga
  • - stretching
  • - aerobic.
Social Media
Vezi toate articolele autorului: Adrian

Comentarii

Cauta

Categorii populare