Comunicate de Afaceri

Ai nevoie de o hartă? Apelează la servicii de cartografie

Odată cu programele computaționale, uneltele și metodele prin care se pot realiza hărți în format digital sunt numeroase. Toate aceste produse cartografice de tip hartă pot fi folosite fie digital, fie pot fi imprimate pe diferite suporturi. Pentru ca produsele cartografice să respecte standardele de calitate și principiile tehnice din cartografie, este necesar să apelezi la servicii cartografie și cartografie digitală.

Astfel de servicii sunt prestate de persoane specializate și autorizate în acest domeniu. Expertiza și experiența acestor persoane calificate și instruite în realizarea de hărți în format digital și hărți printate înseamnă garanția unor produse care vor putea fi folosite în diferite domenii de activitate și de către diferite instituții ale statului, organizații de turism sau companii private.

 

Avantajele serviciilor de cartografie digitală

Cartografia este un domeniu de studiu și de activitate cu mare vechime. Încă din perioada descoperirilor geografice hărțile au fost realizate pentru orientare în spațiul geografic și pentru reprezentarea noilor teritorii. Dacă acum câteva decenii hărțile pe format de hârtie reprezentau singura variantă disponibilă, în zilele noastre hărțile digitale sunt tot mai des folosite.

Mai mult, tehnicile specifice cartografiei digitale înseamnă și o serie de avantaje. La ora actuală avem la dispoziție foarte multe date spațiale în format digital. În acest sens elaborarea hărților digitale poate fi mai rapidă. Odată cu pregătirea și instruirea în domeniul cartografiei și al Sistemelor Informaționale Geografice, persoane calificate pot apela la tehnicile de design cartografic și cunoștințe de specialitate pentru realizarea diferitelor tipuri de hărți.

Un alt avantaj al serviciilor de cartografie digitală este dat de posibilitatea de a actualiza sau de a modifica o variantă inițială a unei hărți într-un timp scurt și la costuri mai mici decât realizarea unei hărți de la zero. Acest lucru în contextul în care bazele de date spațiale în format digital necesită doar actualizarea lor, nu realizarea de la zero a întregii baze de date folosite pentru o hartă. Astfel, o hartă editată în urmă cu 2-3 ani poate fi actualizată la o nouă ediție la costuri mici de timp și financiare.

Diversitatea tipurilor de hărți este un alt avantaj al cartografiei digitale. Hărțile pot fi combinate de asemenea cu diferite alte elemente precum date statistice sau fotografii, în funcție de scopul pentru care este folosită o hartă. Merită amintit faptul că prin intermediul cartografiei digitale pot fi realizate hărți și produse cartografice pentru o mare varietate de domenii de activitate.

 

Unde pot fi folosite aceste servicii de cartografie digitală

Cartografia rămâne și în societatea tehnologizată a zilelor noastre o ramură utilă și importantă. Printre domeniile de activitate care pot să apeleze la serviciile de cartografie amintim administrația publică, urbanismul, cadastrul, companiile de utilități precum apa potabilă, gaze, combustibil sau electricitate, organizațiile și companiile din turism, prestatorii de servicii turistice sau companiile de transport.

Serviciile de cartografie pot fi foarte utile și chiar necesare pentru activități precum cele de înregistrare cadastrală a componentelor într-un anumit teritoriu; inventarierea punctelor de atracție naturale și antropice; actualizarea/realizarea de planuri pentru așezărilor umane; conceperea planurilor urbanistice; întocmirea hărților tematice; managementul teritorului și planificarea teritorială cu ajutorul tehnicilor GIS; inventarierea rețelelor de transport, apă, gaz sau canalizare; modelarea 3D; suport cartografic pentru proiectele de dezvoltare urbană și rurală; efectuarea de analize spațiale pentru proiectele infrastructura rutieră, feroviară sau de telecomunicații.

Pentru a beneficia de produse sub forma hărților digitale sau hărților tipărite, oricare dintre actorii implicați în domeniile anterior amintite pot să se adreseze unui specialist în cartografie și GIS. La rândul lor, alte companii sau organizații pot să contacteze un astfel de specialist atunci când au nevoie de servicii de cartografie.

Social Media
Vezi toate articolele autorului: Artugyan Laurentiu-Flavius PFA

Comentarii

Cauta

Categorii populare