Comunicate de Afaceri

BAXI Romania, OBI si Termo Service 2000 aduc caldura si confort Centrului de Recuperare si Reabilitare din Bucuresti

BAXI Romania - unul dintre liderii europeni in industria termotehnica si a energiilor regenerabile si OBI Romania - unul dintre principalii jucatori de pe piata de retail DIY din tara impreuna cu Termo Service 2000 - partener comercial si Centru de Excelenta Service al Baxi Romania, si-au unit fortele pentru a le oferi un cadou calduros copiilor din Centrul de Recuperare si Reabilitare pentru persoanele cu dizabilitati multiple, Bucuresti.
Este binecunoscut faptul ca centrele de copii intampina o multime de dificultati din cauza fondurilor insuficiente, ceea ce face ca cei mici sa nu se bucure asa cum ar trebui de copilarie. Pentru Centrul de Recuperare si Reabilitare din Bucuresti, insa, acest inceput de an va fi unul mai vesel si, cu siguranta, mai calduros! Pentru ca vor primi din partea celor trei companii un sistem termic complet de ultima generatie, cu o eficienta crescuta si consum de energie scazut. Costul total al lucrarii ajunge la 4500 Euro si include, pe langa centrala termica, executia instalatiei de gaze si executia instalatiei de incalzire, toate cu materiale noi.
„Universul persoanelor cu handicap este unul cu adevarat deosebit, un univers al suferintei, din pacate. Situatia se poate schimba doar daca vom intelege ca aceste persoane si in special copiii cu nevoi speciale sunt in primul rand oameni, carora trebuie sa le oferim drepturi egale si sanse de a se integra atat social cat si profesional. Consideram ca lucrurile se pot schimba treptat, prin gesturi mici, dar insemnate si ne-am dori ca initiativa noastra sa inspire cat mai multe companii.”, declara Sever Scarlat, Director General al Baxi Romania.
In prezent, Centrul de Recuperare si Reabilitare pentru persoanele cu dizabilitati multiple, care adaposteste 45 de persoane, beneficiaza de un sistem de incalzire ineficient, depasit atat din punct de vedere al uzurii fizice si morale cat si al sigurantei in exploatare, bazat pe sobe de teracota pe gaz.
Initiativa sociala a companiilor Baxi Romania, OBI si Termo Service 2000 a urmarit sa confere un sistem termic sigur si eficient, ce are la baza o centrala termica cu condensare modelul BAXI Luna3 System HT 1.330, care va reduce semnificativ povara facturilor la gaze determinata de sobele de
teracota. Mai mult, echipamentul beneficiaza de o perioada de garantie de 8 ani, Baxi Romania fiind singura compania din domeniul termotehnic autohton care ofera acest termen de garantie. Termo Service va asigura gratuit serviciile de instalare, montaj, punere in functiune, autorizarea functionarii si verificarea tehnica periodica a centralei termice, astfel incat aceasta sa functioneze la parametrii optimi si sa asigure un confort desavarsit copiilor din Centrul de Reabilitare.
„Este cert faptul ca randamentul centralelor termice este mai mare decat al altor sisteme de incalzire. Mai simplu spus, in comparatie cu soba pe gaz, centrala termica consuma mai putin gaz si asigura mai multa caldura. In mod evident, acest lucru inseamna facturi de gaze mai mici, precum si un confort real. In acelasi timp, oamenii nu mai trebuie sa stea cu teama ca soba ar putea scapa gaze sau fum, centrala termica fiind un echipament modern, prevazut cu multiple sisteme de siguranta. Nu trebuie decat sa facem un apel la memorie, sa ne amintim toate cazurile, raportate de presa, in care familii intregi au pierit din cauza proastei functionari a sobelor. Spre deosebire de acestea, centralele termice sunt echipamente net superioare ca siguranta, dotate cu multiple sisteme de protectie care se activeaza automat pentru a preveni un dezastru”, completeaza Sever Scarlat.
Aceasta este prima initiativa de acest fel din Romania a celor trei companii care au incheiat un parteneriat. Necesitatea de a se implica in problemele comunitatii este foarte importanta. Si chiar daca 2009 a fost unul dificil din punct de vedere financiar, cel mai mic gest devine maret atunci cand vine vorba de ajutarea unor copii si merita facut.

Profilul companiei BAXI Romania
Baxi Romania este parte a grupului BDR Thermea, entitate formata in cursul anului 2009 prin fuziunea dintre Baxi Group si De Dietrich Remeha Group. BDR Thermea detine o pozitie de conducere pe piata termotehnica europeana, fiind lider de piata in tari precum Marea Britanie, Franta, Germania, Spania, Olanda si Italia.

In Romania, marcile Grupului – BAXI, WESTEN si ROCA – sunt comercializate de catre Baxi Romania. Compania este singurul furnizor de pe piata autohtona de profil care ofera clientilor beneficiul “8 ani garantie” pentru toate produsele din gama centralelor BAXI, perioada ce reprezinta durata medie de viata a unei centrale termice.

Profilul companiei OBI
Cu 537 de magazine, OBI este liderul incontestabil al pietei de retail DIY din Germania si unul dintre principalii jucatori de pe piata europeana. Pe langa Germania, Cehia, Slovenia, Polonia, Ungaria, Bosnia-Hertegovina si Rusia, OBI este de asemenea prezent in Italia, Austria, Elvetia, Croatia, Ucraina si din toamna anului 2008 este prezent si in Romania. In urmatorii ani, OBI se va concentra pe extinderea pe pietele din Europa Centrala si de Est. Obiectivul este acela de a deveni lider de piata in toate tarile in care OBI este prezent.

OBI este cel de-al cincilea mare distribuitor DIY din lume, avand peste 38,000 de angajati. Magazinele OBI au inregistrat in anul financiar 2007 - 2008 vanzari totale de 5,8 miliarde Euro. Vanzarile la nivel international au atins o cota de piata de 43%.

Profilul companiei Termo Service 2000
Termo Service 2000 a fost infiintata in anul 1997 de doi dintre veteranii centralelor termice murale in Romania, avand drept scop asigurarea punerii in functiune si asigurarea service-ului centralelor termice instalate in Bucuresti si in comunele limitrofe. In domeniul serviciilor, TERMO SERVICE 2000 are implementat un sistem de management al calitatii si este certificata ISO 9001 pentru activitatile de comercializare, montare-instalare, punere in functiune, service si reparare, verificari tehnice periodice si autorizarea functionarii centralelor termice. In prezent, peste 15.000 de utilizatori finali beneficiaza de caldura si apa calda menajera gratie serviciilor de 5 stele furnizate de specialistii TERMO SERVICE 2000.
Social Media
Vezi toate articolele autorului: More Than Pub

Comentarii

Cauta

Categorii populare