Comunicate de Afaceri

Unul din trei adulți are mai puțin de 10 ore de timp liber pe săptămână, conform unui studiu global realizat de Beko

Pe măsură ce viața devine din ce în ce mai agitată, avem din ce în ce mai puțin timp liber. Aproximativ 30% dintre adulți au mai puțin de 10 ore libere pe săptămână, în timp ce 36% au mai puțin de două ore pe zi, în contextul în care cerințele vieții moderne ocupă din timpul destinat relaxării.
Beko, lider pe piața de electrocasnice și Partener Premium al FC Barcelona, a realizat un studiu pentru a identifica care sunt tendințele în ceea ce privește jocul și timpul liber. Studiul a fost realizat pe un eșantion de 10.100 de persoane, cu vârste diferite și provenind din medii diferite, din 22 de țări din întreaga lume.

Timpul de joacă al copiilor este și el afectat de viețile aglomerate ale părinților, 40% dintre părinții intervievați au declarat că în ultimul an nu și-au dus copilul în parc să se joace. Săptămânal, copiii au cu trei ore mai puțin timp liber (21 ore) în comparație cu generația părinților lor (24 de ore), echivalentul a două meciuri de fotbal de 90 de minute.
Conform studiului, avocații au cel mai puțin timp liber - aproximativ 47% dintre profesioniștii din domeniu au mai puțin de două ore de timp liber zilnic, iar 25% dintre ei au timp liber mai puțin de o oră pe zi.
În plus, dintre cele 22 de țări incluse în studiu, în Danemarca trăiesc oamenii cu cel mai mult timp pentru recreere, cu o medie de peste 33 de ore de timp liber săptămânal, în timp ce în Bolivia trăiesc oamenii cei mai ocupați - au doar 12 ore de timp liber pe săptămână.

În România, rezultatele studiului arată că:

• 36% dintre români au mai puțin de 3 ore de timp liber pe zi
• Persoanele cu vârsta de 29 de ani sunt cele mai predispuse să-și anuleze planurile de timp liber din cauza atribuțiilor de muncă (29%)
• 29% dintre adulți sunt nemulțumiți de echilibrul între muncă și viața personală (în timp ce media globală este de 24%)
• 74% dintre adulți nu menționează sportul sau mersul la sală/ exercițiile fizice printre activitățile lor preferate pentru petrecerea timpului liber (în timp ce media globală a celor care declară că nu fac sport este de 70%)
• 58% dintre români se relaxează mergând la cumpărături

Gabriela Geană, Marketing Manager Arctic, a declarat: “Studiul World Play Shortage reflectă modul în care ritmul de viață modern ne influențează starea de bine și scoate în evidență lipsa de timp pentru ceea ce înseamnă activități de relaxare. Studiul arată că oamenii au o viață aglomerată și imprevizibilă, fapt care le afectează timpul liber. Noi, la Beko, privim lucrurile din perspectiva ”Partenerului oficial al jocului”. Înțelegem nevoile de zi cu zi ale oamenilor și le oferim soluții care să îi ajute să câștige mai mult timp pentru a se bucura de viețile lor aglomerate și imprevizibile. Sperăm ca aceste rezultate ale studiului să ne reamintească tuturor că avem nevoie de <joc și joacă> pentru a ne bucura la maximum de viață.”

Campania ”Partenerul oficial al jocului” e inspirata de stilul de joc abil și ofensiv al clubului FC Barcelona si a preluat din entuziasmul cu care ei joacă fotbal chiar dacă domină sau nu meciul; e stilul de joc care întruchipează adevăratul spirit al fotbalului. Brandul Beko este alături de consumatorii săi și îi ajută să facă față stilului alert de viață oferindu-le mai multă libertate și timp ”de joacă” în fiecare zi.

Astfel, Beko își propune să le ofere consumatorilor săi mai mult timp pentru lucrurile importante prin produse ingenioase, flexibile și tehnologii rapide.
Printre cele mai noi tehnologii lansate în ultimii ani se numără:
• Tehnologia de refrigerare Everfresh+ 0°C, care păstrează fructele și legumele proaspete până la 30 de zile
• Mașina de spălat rufe cu tehnologia Steam Therapy™ care folosește circulația aerului cald pentru a împrospăta o încărcătură de 1 kg de haine în mai puțin de 20 de minute
• Mașina de spălat rufe cu uscător încorporat cu funcția Wash&Wear cu ajutorul căreia hainele tale sunt gata de purtat în maxim 55 minute
• Mașina de spălat vase cu funcția AquaIntense care curătă de până la 5 ori mai eficient vasele foarte murdare cu ajutorul brațului rotativ încorporat
• Cuptorul încorporabil cu funcția Split & Cook care gătește simultan 2 preparate diferite, cu durate separate de coacere și la diferență de temperatură de până la 80 grade C


Despre studiu
Studiul a fost realizat de compania de cercetare Mortar Research, care a operat sondaje online în rândul a peste 10.100 de respondenți din 22 de țări (Algeria, Australia, Austria, Bolivia, Cehia, Danemarca, Egipt, Franța, Germania, Ungaria, Israel, Iordania, Maroc, Norvegia, România, Spania, Suedia, Tailanda, Tunisia, Turcia, Regatul Unit al Marii Britanii, Uruguai).
Eșantionul de adulți a fost selectat aleatoriu din liste de sondaj și a fost ponderat pentru a fi reprezentativ la nivel de gen în fiecare țară. Marja de eroare, care măsoară diferențele de eșantion de la țară la țară, a fost de +/- 0.98% la o limită de încredere de 95%. Discrepanțele în ce privește totalul se datorează rotunjirii statisticilor. Studiul a fost realizat intre 3 si 10 februarie 2017.

Despre Beko
Beko este marca internațională de electrocasnice a Arçelik Group și Partener premium al echipei de fotbal FC Barcelona. Aceasta oferă linii de produse care includ electrocasnice mari, aparate de aer condiționat și electrocasnice de mici dimensiuni. Beko este al doilea cel mai mare brand de electrocasnice din Europa și brandul cu cea mai rapidă creștere pe piața europeană în ultimii șapte ani.
Pentru Beko, generația inteligentă este cea mai mare sursă de inspirație în identificarea de noi soluții inovatoare. Beko este inspirat de nevoile și stilul de viață în continuă schimbare ale oamenilor și e dedicat să ofere consumatorilor o viață mai simplă prin electrocasnice inteligente. Beko oferă o gamă largă de soluții inteligente pentru a satisface nevoile diferitelor categorii de oameni, culturi și moduri de viață, în mai mult de 100 de țări din întreaga lume, prin furnizarea de electrocasnice rapide, fiabile și eficiente din punct de vedere energetic, cu tehnologii inteligente și un design elegant.

Beko în România
Beko a intrat în portofoliul Arctic în 2003, la scurt timp după preluarea pachetului majoritar al Arctic de către grupul Arçelik. Brandul s-a lansat pe piața din România printr-o gamă completă de electrocasnice, care se diferențiază prin tehnologiile de ultimă oră pe care le integrează și printr-un design modern de produs. De la sub-game de produse special create pentru tinerele familii cu copii (gama Bebeko by Beko, 2005), soluții ingenioase pentru iubitorii de animale (mașina de spălat rufe cu funcția specială PET) sau tehnologia revolutionară cu lumină albastră din gama Beko Smart Blue Line, Beko și-a consolidat poziționarea de brand premium inovator și a devenit una din primele mărci de electrocasnice preferate de români.

Beko și FCB
Beko este Partener premium al clubului de fotbal FC Barcelona. Beko a semnat la începutul sezonului 2014/15 un contract de sponsorizare cu o durată de patru ani, care se întinde până la sfârșitul sezonului 2017/18. Este un parteneriat la nivel mondial, care prevede plasarea logoului Beko pe mâneca tricoului de joc.
Parteneriatul Beko cu FC Barcelona a fost reactivat printr-o nouă campanie lansată în 2016, care scoatea în evidență valorile comune ale "jocului" pe care le împărtăşesc atât clubul, cât și brandul. Campania Official Partner of Play aduce în prim-plan jucători de renume mondială, printre care Lionel Messi, Luis Suárez, Neymar Jr., Andrés Iniesta sau Gerard Piqué, care vor apărea în persoană sau sub forma unor animații jucăuşe.


Informații suplimentare: www.beko.com
Foto: ©Beko.
Social Media
Vezi toate articolele autorului: Comunicate de Afaceri

Comentarii

Cauta

Categorii populare