Comunicate de Afaceri

Vânzare rapidă a locuinței – sfaturi de care să ții cont

Te-ai hotărât! Ai ales să împachetezi și să pornești la drum în căutarea locuinței visurilor tale. Cu toate acestea, mai ai de îndeplinit un obiectiv: ți-ai propus să vinzi vechea locuință și vrei să faci asta cât mai repede. Dar cum? 

Te-ai gândit la niște soluții despre cum să faci casa să arate mai primitoare? Poate ți se pare că niciuna nu este suficient de bună și ai ales să cauți inspirație. 

Ai ajuns aici și vrem să îți spunem că ești în locul potrivit. Asta pentru că ne dorim să facem procesul mai ușor pentru tine și să îți oferim câteva tips&tricks referitor la cum ar trebui să arate locuința pentru a reuși să o vinzi cât de repede. 

Înainte de a contacta agenția imobiliară care se ocupă de procesul de vânzare-cumpărare, ține cont de aceste sfaturi:

  • Curățenia trebuie să fie literă de lege – La fel cum te organizezi pentru a face curățenia generală de primăvară, Paște sau Crăciun, așa ar trebui să te preocupi și înainte de a pune locuința la vânzare. În funcție de bugetul de care dispui, poți alege să te ocupi singur/ă de acest aspect sau poți apela la o firmă care să facă acest lucru în locul tău. De asemenea, ai grija ca lucrurile să fie în ordine, deoarece dezordinea se poate instala și când este curățenie. 

 

  • Mirosuri plăcute – ar fi de preferat ca înaintea unor vizionări să aranjezi locuința astfel încât aerul să fie îmbietor. Nu este nevoie să jonglezi cu mirosuri puternice și foarte multe odorizante, însă poți folosi ceva ce îți place și știi că ar încânta orice simț. 

 

  • Pereții albi sunt un atuu – știm că ai ales verdele din dormitor pentru starea de liniște pe care și-o oferă. Sau albastru din camera copilului pentru îi place această culoare. Vizitatorii s-ar putea să nu fie impresionați de aceste alegeri, deoarece culorile țin de gusturile pe care le avem. Un perete colorat va face potențialul cumpărător să se concentreze prea mult pe ideea că lui nu îi place acea culoare, decât pe detaliile frumoase ale camerei. Așadar, pereții albi, bej, crem sau orice altă culoare deschisă, neutră este un atuu și crește șansele unei vânzări rapide. 

 

  • Simplitatea câștigă – personalitatea fiecăruia dintre noi se reflectă și în casele noastre. Pentru că suntem oameni diferiți, cu siguranță avem gusturi, plăceri diferite. Un obiect de decor care este în armonie cu tine, poate fi deranjant pentru altcineva. Tocmai de aceea recomandăm ca spațiile locuinței să fie simple, neutre. Asta va permite viitorului cumpărător să își creeze propria imagine a sinelui în acea locuință. Și asta va fi pe placul lui. 

 

  • Lumina este esențială – nimănui nu îi plac camerele întunecoase. Majoritatea dintre noi ne dorim o locuință plină de lumină în care zilele să pară poate mai lungi uneori. Pentru a obține acest efect, asigură-te că spațiul tău se încarcă de toată lumina posibilă atât de la soare, cât și lumina artificială, caldă, de la veioze sau lămpi. Locuința va fi ma caldă astfel. Deci mai primitoare. 

 

  • Atenția face diferența: la detalii ne referim – s-a defectat ceva în dormitor? A sărit vopseaua de pe perete? S-a zgâriat tare o piesă de mobilier? Nimic nu ar trebui trecut cu vederea pentru a reuși să vinzi mai rapid locuința. Asigură-te, înainte de viitoarele vizite, că locuinței nu i se poate aduce niciun minus. 

 

  • Baia ca loc de relaxare – de multe ori se pune accentul pe camere: dormitor, living. În unele cazuri, spațiul pentru baie este ignorat deoarece se merge pe considerentul că nu se locuiește acolo. Ceea ce noi considerăm o greșeală. Chiar dacă în baie petrecem cel mai puțin timp dintr-o zi, este important să ne simțim bine și acolo. Un spațiu pentru baie amenajat ca la spa, cu siguranță va crește șansele de vânzare rapidă. Lumânări, plante, culori armonizate – și astfel poate fi extras lozul (sau apartamentul) câștigător pentru un cumpărător. 

 

Atunci când îți dorești să faci o schimbare în viața ta, fii atent la ceea ce lași în urmă. Pentru că ție îți place ce ai ales, asigură-te că și viitorului proprietar îi va plăcea ceea ce alege. 

Social Media
Vezi toate articolele autorului: LPN MEDIA

Comentarii

Cauta

Categorii populare