Comunicate de Afaceri

Bosch isi extinde afacerea din domeniul dezvoltarii si productiei tehnologiei pentru stocarea energiei

Previziunile Bosch arata faptul ca incepand cu anul 2020 se va inregistra o crestere puternica a cererii de autovehicule electrice si de modele hibrid „plug-in”. Din acest motiv, dupa primirea acordului din partea autoritatilor competente, Bosch a continuat reorganizarea operatiunilor sale cu acumulatorii litiu-ion pentru autovehicule. Astfel, fostele unitati functionale SB LiMotive Germany GmbH din Stuttgart si Cobasys LLC cu sediul in Orion, Michigan, vor fi incorporate in Grupul Bosch sub forma unei filiale, Robert Bosch Battery Systems, care va fi detinuta in totalitate de concernul german.

Ca parte a intensificarii suplimentare a activitatilor cu acumulatori, Bosch s-a angajat sa realizeze toate proiectele demarate deja, legate de sistemele de acumulatori. Conform planurilor concernului german, Samsung SDI va fi furnizorul principal de celule de acumulatori, dar Bosch va avea libertatea de a folosi celule si de la alti producatori. Modelul Fiat 500e, lansat in cadrul Salonului Auto de la Los Angeles si care urmeaza sa intre in productia de serie incepand cu anul acesta, este primul autovehicul cu propulsie complet electrica, echipat cu un pachet de acumulatori Bosch.

Retea europeana independenta de specialisti in domeniul acumulatorilor

Incepand cu anul 2020, se prevede o crestere puternica a cererii de autovehicule electrice si de modele hibrid „plug-in”. Bosch valorifica la maximum timpul disponibil si isi extinde activitatile pentru a dezvolta si produce sisteme de acumulatori litiu-ion mai eficiente. Compania isi doreste o colaborare stransa cu partenerii specializati din industrie si din invatamantul superior pentru a desfasura proiecte de cercetare si dezvoltare pentru crearea de celule de acumulatori de inalta performanta in Germania si pentru a pune bazele unei retele europene de specialisti si furnizori. Aceasta initiativa va favoriza expertiza atat in domeniul acumulatorilor pentru electromobilitate, cat si al viitoarelor dispozitive stationare de stocare a energiei.

Fiind unul dintre principalii furnizori din industria auto, Bosch ocupa cea mai buna pozitie pe piata acumulatorilor pentru autovehiculele hibride si electrice. In acest scop, Grupul Bosch investeste 400 de milioane de euro pe an numai in domeniul electromobilitatii. Bosch are in prezent peste 1.100 de angajati care activeaza in acest domeniu – inclusiv cei aproximativ 500 de specialisti din Germania, S.U.A. si China. Aceasta prezenta internationala ii asigura companiei Bosch posibilitatea de a avea legaturi stranse cu clientii sai de pe cele mai importante piete mondiale de e-mobilitate.

Axarea pe sistemul de acumulatori

In prezent, Bosch isi concentreaza atentia asupra sistemului de acumulatori si, in mod special, asupra gestionarii acumulatorilor si adaptarii procesului de stocare a energiei la autovehicul in ansamblul sau, deci la toate aspectele referitoare la integrarea mecanica si electronica. Acesta este domeniul clasic de competenta al companiei. In definitiv, eficacitatea si performanta autovehiculelor electrice depind de obtinerea interactiunii optime intre toate componentele electrice si electronice si gestionarea variabilelor majore ale acumulatorului, cum ar fi temperatura sau starea de incarcare, in asa fel incat acestea sa indeplineasca cerintele specifice diferitelor situatii.

Progresele inregistrate in aceste domenii pot aduce imbunatatiri semnificative in ceea ce priveste autonomia si timpul de incarcare, ce pot constitui factori decisivi ai succesului autovehiculelor electrice. Acesta este unul dintre motivele pentru care Daimler a ales sistemul de gestionare a acumulatorului pentru versiunea electrica a modelului sau Smart.

Contact pentru jurnalisti:
Eleni Scheffal
Telefon: (021) 4057529
Social Media
Vezi toate articolele autorului: Robert Bosch SRL

Comentarii

Cauta

Categorii populare