Comunicate de Afaceri

Bosch si-a prezentat noile sisteme inovatoare eBike: acumulatorul PowerPack 400 si unitatea de comanda Intuvia

Bosch a lansat in aceasta toamna noile sale sisteme eBike in cadrul Targului international de motociclete, scutere si biciclete Intermot, organizat la Koln, cu tema eMobilitatea. Bosch a prezentat in cadrul targului noul sau acumulator PowerPack 400, care are o autonomie cu 30 la suta mai mare decat modelul precedent si unitatea de comanda computerizata Intuvia, care ofera utilizatorului acces usor la numeroase informatii si functii.

Bosch dezvolta inca din anul 2010 sisteme electrice de propulsie pentru bicicletele eBike si planifica sa ocupe o pozitie dominanta pe aceasta piata aflata in plina expansiune. Vastele cunostinte tehnice in materie de electronica, sisteme electrice de propulsie, senzori si acumulatori sunt puse astfel in slujba acestui produs. Bicicletele eBike cu sistem de propulsie Bosch sunt vehicule de inalta tehnologie, care faciliteaza deplasarea optima - sistemul de propulsie electric apeleaza la puterea motorului numai atunci cand forta musculara este exercitata. Sistemul dozeaza automat puterea motorului in functie de solicitarea utilizatorului, intervenind mai mult in cazul urcarii in rampa, decat la deplasarea pe un teren plan. Setarile alese de utilizator ofera un sprijin adecvat pentru fiecare situatie in parte. „Electromobilitatea misca si motiveaza oamenii in numeroase moduri”, a spus Claus Fleischer, directorul diviziei Sisteme eBike Bosch, „si acest lucru este valabil si pentru compania noastra. La urma urmei, mobilitatea a reprezentat intotdeauna un aspect cheie pentru Bosch. In opinia noastra, eMobilitatea pentru vehiculele cu doua roti contribuie in mod semnificativ la dezvoltarea mobilitatii cu un impact redus asupra mediului inconjurator si a resurselor naturale. In calitate de furnizor de tehnologie, avem oportunitatea de a contribui prin cunostintele noastre tehnice la dezvoltarea si utilizarea sistemelor electrice de propulsie ale viitorului”, a continuat acesta.

Sistemul eBike este unul de ultima generatie. Cele mai importante dotari tehnice ale acestuia sunt unitatea de comanda Intuvia si acumulatorul PowerPack 400 de 400 Wh. Acesta din urma are o greutate de 2,6 kg, fiind putin mai greu decat PowerPack 300, modelul anterior, si la fel de compact, avand o autonomie cu pana la 30 la suta mai mare. PowerPack 400 este disponibil fie fixat pe cadru, fie pe suportul spate si se incarca complet in cel mult trei ore si jumatate. Cu ajutorul noului incarcator silentios pentru acumulator este atinsa o capacitate de 80 la suta in doar doua ore si jumatate. Noul acumulator PowerPack 400 asigura o alimentare de durata si protectie la suprasarcina, tensiune joasa, supraincalzire si scurtcircuit.

Intuvia este unitatea de comanda computerizata de ultima generatie din dotarea bicicletei eBike. Dupa cum arata si numele, „cheia de contact” a sistemului electric de propulsie Bosch eBike poate fi folosita intuitiv si ii ofera utilizatorului acces usor la numeroase informatii si functii. Cu ajutorul unitatii de comanda Intuvia, fixata pe ghidon, biciclistul poate sa selecteze unul dintre cele cinci moduri de asistenta – Eco, Tour, Sport, Turbo, Oprit – sau poate utiliza noul mod de asistenta la impingere al sistemului Bosch eBike. Cu rol de „cheie de contact” inteligenta, noul computer integrat Intuvia porneste bicicleta electrica, fiind in acelasi timp o memorie intuitiva detasabila, unde pot fi stocate informatii. Cu un dispozitiv de comanda si afisare cu un design clar, montat separat pe ghidon, Intuvia ii ofera biciclistului o gama larga de informatii si cinci moduri de asistenta la pedalare.

Despre Divizia Automotive Aftermarket

Divizia Automotive Aftermarket (AA) ofera companiilor care activeaza in domeniul auto post-vanzare si service-urilor auto o gama completa de echipamente de diagnoza si service, precum si o gama variata de piese de schimb – de la piese noi si reconditionate la solutii pentru reparare – atat pentru autoturisme, cat si pentru autovehiculele comerciale. Portofoliul sau include atat produse fabricate de Bosch ca echipamente originale, cat si produse si servicii post-vanzare dezvoltate si fabricate in-house. Peste 11.000 de angajati in 140 de tari si o retea logistica globala asigura distributia a peste 450.000 de repere de piese de schimb la clienti, intr-un mod rapid si la timp. Prin domeniul „Diagnostics”, AA ofera tehnologie de testare si aparatura pentru service-urile auto, software de diagnoza, programe de instruire si servicii de informare. In plus, divizia este responsabila si pentru dezvoltarea francizei de service-uri auto „Bosch Service”, una dintre cele mai mari retele de service-uri auto independente la nivel mondial, cu aproximativ 15.000 de francize. De asemenea, AA are peste 500 de parteneri „AutoCrew”.

Pentru mai multe informatii, accesati pagina de internet www.bosch-automotive.com.

Grupul Bosch este un lider global in furnizarea de tehnologii si servicii. In anul fiscal 2011, peste 300.000 de angajati au generat vanzari de 51,5 miliarde de euro, in domeniile tehnologie auto, tehnologie industriala, bunuri de larg consum si echipamente pentru constructii. Grupul Bosch cuprinde Robert Bosch GmbH si cele peste 350 de filiale si companii regionale din peste 60 de tari. Prin includerea partenerilor comerciali si de service, Bosch este reprezentat in aproximativ 150 de tari. Aceasta retea internationala de dezvoltare, productie si vanzare reprezinta fundatia cresterii continue a companiei. Bosch a cheltuit in 2011 aproximativ 4,2 miliarde de euro pentru cercetare si dezvoltare si a inregistrat peste 4.100 de patente pe plan international. Prin toate produsele si serviciile sale, Bosch sporeste calitatea vietii, oferind solutii care sunt atat inovatoare, cat si utile.

Pentru mai multe informatii, accesati paginile de Internet www.bosch.com si www.bosch-press.com.

Contact pentru jurnalisti:
Eleni Sefel
Telefon: (021) 4057529

Social Media
Vezi toate articolele autorului: Robert Bosch SRL

Comentarii

Cauta

Categorii populare