Comunicate de Afaceri

Bosch si-a vandut actiunile detinute la compania Denso

Grupul Bosch a anuntat faptul ca a vandut actiunile pe care le mai detinea la compania Denso, Japonia. Cele aproximativ cinci procente pe care Robert Bosch Investment Nederland B.V. le detinea la Denso au fost vandute recent. Actiunile pe care Bosch le avea inca din mijlocul anilor 1950 nu au reprezentat o investitie financiara de o importanta strategica. Bosch a vandut o parte din investitia initiala inca din anul 2009. Pentru aproximativ 46 de milioane de actiuni Denso, Bosch a primit circa 1,1 miliarde de euro. Banii vor fi folositi pentru a acoperi costurile de capital din domenii strategice, precum si pentru finantarea de noi achizitii.

O alianta care dureaza de aproape 60 de ani

Vanzarea actiunilor nu afecteaza in niciun fel relatia de succes si de lunga durata dintre grupul Bosch si compania Denso. „De aproximativ 60 de ani, cele doua companii au colaborat in domeniul echipamentelor auto. Bazele acestei colaborari de succes au fost intotdeauna increderea reciproca si dorinta comuna de a gasi solutii tehnice excelente”, a afirmat Dr. Stefan Asenkerschbaumer, directorul financiar al Robert Bosch GmbH. El a mai adaugat ca acestea vor ramane pilonii relatiei dintre Bosch si Denso si pe viitor. Cele doua companii vor continua sa lucreze impreuna in cadrul parteneriatelor si aliantelor existente. Si pe viitor, Bosch si Denso vor examina oportunitatile de colaborare care sa le permita sa satisfaca cererile industriei internationale de automobile.

Un parteneriat lung si de succes

Bosch si compania japoneza Denso sunt parteneri de multi ani. Inca din anul 1953, cele doua companii (la vremea respectiva Denso se numea Nippodenso Ltd.) au semnat un acord in ceea ce priveste fabricarea echipamentelor electrice auto, precum generatoare si demaroare. In 1956, acestia au extins acordul pentru a include si fabricarea bujiilor. Pana de curand, acordurile au fost extinse, iar altele noi au fost semnate. Bosch si Denso sunt, de asemenea, actionari in companiile mixte Associated Fuel Pump Systems Corporation (AFCO) si Advanced Driver Information Technology Corporation (ADIT). AFCO produce pompe de combustibil pentru autovehicule in orasul american Anderson, South Carolina, inca din 1989. ADIT, care a fost infiintat in anul 2003, dezvolta platforme pentru sistemele de infotainment in Kariya, Japonia si Hildesheim, Germania.
Despre Grupul Bosch

Grupul Bosch este un lider global in furnizarea de tehnologii si servicii. Conform rezultatelor financiare, in anul fiscal 2011, peste 300.000 de angajati au generat vanzari de 51,5 miliarde de euro, in domeniile constructiei de autovehicule, tehnologiei industriale, bunurilor de larg consum si echipamentelor pentru constructii. Grupul Bosch cuprinde Robert Bosch GmbH si cele peste 350 de filiale si companii regionale din peste 60 de tari. Prin includerea partenerilor comerciali si de service, Bosch este reprezentat in aproximativ 150 de tari. Aceasta retea internationala de dezvoltare, productie si vanzare reprezinta fundatia cresterii continue a concernului german. Bosch a cheltuit in 2011 peste 4,2 miliarde de euro pentru cercetare si dezvoltare si a inregistrat peste 4.100 de patente pe plan international. Prin toate produsele si serviciile sale, Bosch sporeste calitatea vietii, oferind solutii care sunt atat inovatoare, cat si utile.

Compania a fost infiintata in 1886 la Stuttgart de catre Robert Bosch (1861-1942), sub denumirea „Atelier de mecanica fina si inginerie electrica”. Structura speciala a proprietatii Robert Bosch GmbH asigura libertatea antreprenoriala a grupului Bosch, permitand companiei sa planifice si sa faca investitii semnificative pentru asigurarea viitorului sau. 92% din actiunile Robert Bosch GmbH sunt detinute de fundatia caritabila Robert Bosch Stiftung GmbH. Majoritatea drepturilor de vot sunt detinute de Robert Bosch Industrietreuhand KG, un trust industrial. Functiile de conducere antreprenoriala ale grupului sunt indeplinite de acest trust. Restul de actiuni sunt detinute de familia Bosch si de Robert Bosch GmbH.

Pentru mai multe informatii, accesati paginile de internet www.bosch.com si www.bosch-press.com.

Contact pentru jurnalisti: Eleni Sefel, telefon: (021) 4057529

Social Media
Vezi toate articolele autorului: Robert Bosch SRL

Comentarii

Cauta

Categorii populare