Comunicate de Afaceri

In 2015, valoarea tichetelor cadou a crescut cu 33%

In primul trimestru al anului 2015, compania Up Romania (fosta Cheque Dejeuner Romania) a analizat volumele tichetelor cadou acordate de catre angajatori. Astfel, in perioada ianuarie – martie a acestui an s-au inregistrat cresteri de 14,6% in ceea ce priveste volumul tichetelor Cadhoc, fata de perioada similara din 2014. De asemenea, valoarea comenzilor de tichete cadou a crescut cu pana la 33% per comanda.
In ceea ce priveste utilizarea tichetelor cadou, beneficiarii prefera magazine din domenii precum: electronice-electrocasnice, moda, cosmetice, bricolaj.

Ocaziile traditionale in care se acorda tichetele Cadhoc pentru recompensarea salariatilor sunt: 8 Martie, Paste, 1 Iunie si Craciun. De asemenea, se observa o extindere a ocaziilor in care se ofera tichete cadou, precum evenimente cum ar fi Back to School, din septembrie sau anumite zile speciale sarbatorite in companii.
„Brandurile au constientizat din ce in ce mai mult beneficiile tichetelor cadou, astfel incat se constata o aderare la sistem si a lanturilor de magazine de renume din domeniul vestimentar, incaltaminte si bijuterii. De asemenea, o alta tendinta pe care o putem observa este deschiderea IMM-urilor de a acorda tichete cadou angajatilor.

Intr-o piata ce a inregistrat in 2014 o usoara crestere, comparativ cu 2013, Up Romania a reusit sa isi creasca cota de piata pentru tichetele cadou datorita numarului de utilizatori si, in special, a cresterii valorii individuale acordate per utilizator.”, a spus Elena Pap, Director General Up Romania.
Avantajele si beneficiile tichetelor cadou:
Companiile care acorda tichete cadou din bugetul de cheltuieli sociale sunt scutite de contributiile patronale, iar valorile sunt deductibile fiscal. Castigul pe care il are o firma ce acorda tichete cadou, din aceasta linie bugetara, ajunge la 40%, comparativ cu aceeasi prima neta in bani. Pe langa bugetul de cheltuieli sociale, tichetele cadou pot fi oferite din bugetul de protocol sau din bugetul de marketing si publicitate.

Utilizatorii tichetelor Cadhoc beneficiaza de o retea nationala de parteneri afiliati de peste 45.000 de unitati. Tichetele cadou au fost legiferate din 2006, odata cu tichetele de cresa.
Incepand cu ianuarie 2015, Grupul Chèque Déjeuner a trecut printr-un proces de rebranding, devenind Grupul Up. Noua identitate este in concordanta cu schimbarile strategice din cadrul grupului, care a trecut, in tot acest timp, de la stadiul de intreprindere bazata pe produse, la cel de grup mondial de servicii. Filiala din Romania, Chèque Déjeuner Romania a trecut, de asemenea, prin aceste schimbari la nivel de identitate si a devenit Up Romania.
Grupul Up:
Grupul Up este un grup international, independent si solid, care apartine salariatilor sai. Comercializeaza produse si servicii sub diferite forme: cecuri, carduri sau aplicatii mobile in 14 tari. In fiecare zi, insoteste peste 26 de milioane de persoane din intreaga lume. Grupul Up reuneste 2300 de angajati si a realizat, in 2014, un volum de emitere de 5,8 miliarde de euro. www.up-group.coop

Up Romania:
Up Romania a fost infiintata in anul 2002 si deserveste peste 20.000 de clienti. Beneficiind de experienta de peste 50 de ani a Grupului, Up Romania ofera garantia unor servicii fiabile si performante. Portofoliul de produse Up Romania include tichetele de masa, tichetele cadou, tichetele de vacanta, tichetele de cresa si tichetele sociale. www.upromania.ro
Social Media
Vezi toate articolele autorului: The Public Advisors

Comentarii

Cauta

Categorii populare