Comunicate de Afaceri

Clientii Cortina Residence au posibilitatea sa isi faca cumparaturile zilnice din doua dintre cele mai apreciate lanturi de magazine de pe piata

Clientii se gandesc de doua ori pana sa cumpere o locuinta. Analizeaza cu atentie avantajele si dezavantajele, iar cand sunt gata sa semneze actele apare o noua problema: comisionul pe care trebuie sa-l plateasca agentului imobiliar. Astfel, din aceasta cauza, multe tranzactii imobiliare s-au anulat pe ultima suta de metri.
Fie ca e vorba de vanzarea unui imobil sau de inchirierea lui, dezvoltatorii aleg sa apeleze la agenti imobiliari desi acest lucru ii deranjeaza pe clienti. Astfel, din cauza comoditatii unor dezvoltatori, clientii sunt obligati sa plateasca comisioane la achizitionarea unei locuinte. Exista si dezvoltatori care si-au dat seama ca prezenta unui agent imobiliar poate indeparta clientii. Este cazul celor de la Cortina Residence. Reprezentantii ansamblului rezidential au anuntat ca nu vor apela la intermediari ca sa vanda locuintele. Astfel, clientii au posibilitatea de a negocia direct cu dezvoltatorii si, in acest caz, nu vor mai fi nevoiti sa plateasca acele comisioane. Primele efecte se vad deja. Cortina Residence este cel mai cautat ansamblul rezidential din zona de Nord a Capitalei. Clientii au inceput deja sa isi rezerve apartamente si garsoniere, desi lucrarile complexului imobiliar vor fi gata in 2015.
Cortina Residence atrage clientii si datorita locatiei deosebite. Ansamblul rezidential este situat in cartierul Baneasa, pe strada Horia Macelariu nr. 83. Cortina Residence este un loc perfect si pentru familiile cu copii. Astfel, la mai putin de 400 de metri distanta de ansamblul rezidential se afla parcul Herastrau. Astfel, copiii au posibilitatea de a se juca si a se relaxa intr-un mediu sanatos. De asemenea, cei mici le pot cere parintilor sa mearga la Gradina Zoologica. Aceasta se afla la o distanta de 5 kilometri de Cortina Residence. Parintii nu trebuie sa isi faca griji nici pentru educatia celor mici. Foarte aproape de ansamblul rezidential se afla doua unitati de invatamant. Acestea sunt printre cele mai apreciate din Capitala. La acest lucru au contribuit si cadrele didactice care au o pregatire profesionala deosebita.
Clientii pot avea parte si de cele mai bune tratamente medicale. Nu mai putin de trei spitale se afla intr-un perimetru de 1,5 kilometri. Acestea sunt dotate cu cele mai moderne aparaturi, iar medicii au o pregatire profesionala ireprosabila. Clientii Cortina Residence au posibilitatea sa isi faca cumparaturile zilnice din doua dintre cele mai apreciate lanturi de magazine de pe piata: Mega Image si Carrefour Feeria. De asemenea, se poate ajunge cu usurinta la doua dintre cele mai elegante mall-uri din Capitala: Baneasa Mall si Promenada Mall.
Social Media
Vezi toate articolele autorului: Cortina Residence

Comentarii

Cauta

Categorii populare