Comunicate de Afaceri

Campanie sociala Iulius Mall: “I Like = 1 Leu” pentru dotarea IT a trei institutii de invatamant

Fiecare admirator Iulius Mall Timişoara şi/sau Iulius Mall Cluj se poate implica în cauza nobilă printr-un simplu “I Like” pe paginile Facebook ale celor două centre comerciale. 1 Like = 1 Leu pentru scopul social!
Deoarece tema din acest an este “E-NIGHT”, noaptea pasionaţilor de Internet şi shopping, banii care se vor colecta sunt destinaţi dotării cu echipamente multimedia a trei instituţii de învăţământ.
Cu un click pe paginile Facebook ale centrelor comerciale înregistrat până sâmbătă, 13 noiembrie 2010, ora 2 noaptea, orice român îi ajută pe aceşti copii să zâmbească.
Bănăţenii şi ardelenii care apreciază Iulius Mall şi doresc să devină fani o pot face chiar în cadrul evenimentului “Veniţi la miezul nopţii!”. Insulele internautice din centrele comerciale special amenajate la \"E-NIGHT\", vor aduna zâmbete până la ora 2.
Banii adunaţi de Iulius Mall Timişoara vor fi folosiţi pentru dotarea cu echipamente de ultim moment a Şcolii numărul 27 din Timişoara. Peste 320 de elevi din clasele I-VIII se vor bucura de laboratorul multimedia care le va înlesni procesul de învăţare.
Fanii Iulius Mall Cluj pe contul Facebook vor susţine cauza celor 34 de copii din satul Ghirolt, comuna Aluniş. 17 elevi de clasele I – IV, care învaţă simulan într-o singură încăpere, şi alţi 17 copii de grădiniţă, vor primi din partea Iulius Mall Cluj dotări IT.
„Dincolo de caracterul comercial al evenimentului, Iulius Mall doreşte să îi implice pe susţinătorii săi în această campanie socială, încurajându-i să sprijine astfel copiii defavorizaţi”, au precizat reprezentaţii Iulius Group.
Mai mulţi fani, mai mulţi bani, mai multe zâmbete!


„Veniţi la miezul nopţii!” – campanie de marketing Iulius Mall prin care clienţii din Iaşi, Timişoara, Cluj-Napoca şi Suceava vin la shopping şi distracţie în singura noapte din an când preţurile sunt mai mici decât ziua. Cele patru centre comerciale Iulius sunt decorate în specificul temei alese, iar goana după promoţii este răsplătită cu premii instant, din oră în oră, dar şi cu muzică de cea mai bună calitate.

Departament PR Iulius Group
Social Media
Vezi toate articolele autorului: Iulius Group

Comentarii

Cauta

Categorii populare