Comunicate de Afaceri

Asociatia Translating for Humanity premiata in cadrul Galei Societatii Civile

Festivitatea de Premiere a Galei Societatii Civile, editia aniversara de 20 de ani, a avut loc pe 28 septembrie 2022, la Atheneul Român.

146 de initiative, respectiv 110 proiecte, 15 programe si 21 de campanii de comunicare s-au inscris la cea de-a XX-a editie a Galei Societatii Civile. Proiectele au fost jurizate de 55 de specialisti in implementarea si evaluarea proiectelor, cercetatori, sociologi, jurnalisti, lideri si formatori de opinie ai societatii civile si ai sectorului nonprofit, la care se adauga reprezentanti ai sectorului privat.

In cadrul sectiunii „Proiecte si campanii de voluntariat” au concurat 23 de organizatii si tot atâtea proiecte. Premiul al III lea a revenit asociatiei Translating for Humanity, pentru proiectul „Voluntari pentru viata”.

Prin proiectul “Voluntari pentru viata” asociatia Translating for Humanity a oferit servicii de traducere pacientilor (copii, tineri, adulti) aflati in stadiu de boala avansat care au apelat la servicii medicale in strainatate si care aveau nevoie de traducerile documentelor medicale.
Scopul proiectului a fost acela de a veni in ajutorul celor aflati in incapacitate de plata, cu speranta ca banii economisiti din traducerile efectuate pro bono, vor putea fi utilizati pentru a acoperi alte nevoi precum costul tratamentului, operatiilor, al spitalizarii sau cazarii in strainatate.

Proiectul a beneficiat de sustinerea a 20 de medici. Acestora li s-au adaugat 60 de traducatori voluntari traducatori, peste 460 pagini traduse in si din româna in engleza, italiana, franceza, germana, maghiara, turca, chineza, spaniola, rusa etc. “Voluntari pentru viata” a insemnat, de asemenea 1600 de ore de voluntariat si 926.000 de cuvinte donate.

Multumim tuturor voluntarilor nostri si impreuna cu ei impartasim acest premiu care ne onoreaza!

Citeste mai multe despre proiect pe https://bit.ly/3SiiFGn

Câstigatorii Galei Societatii Civile vor participa la masterclass-ul Impact Academy, in cadrul caruia organizatiile se vor concentra asupra modului in care pot urma in activitatile lor o abordare orientata spre impact sistemic.

Social Media
Vezi toate articolele autorului: Translating for Humanity

Comentarii

Cauta

Categorii populare