Comunicate de Afaceri

Sa vorbim despre viitorul copiilor nostri!

<b>Cele mai recente date cu privire la progresul Romaniei in directia unei economii si societati digitale ne plaseaza, in 2015, pe ultimul loc in Uniunea Europeana din acest punct de vedere. Mai precis, conform Comisiei Europene numai 20% dintre romani detin competente digitale de baza, iar Romania are cel mai mic procent de specialisti TIC - numai 1,3% in totalul fortei de munca din toate tarile UE</b>.

Daca suntem “early adopters” cand vine vorba de noile tehnologii, de ce nu am fi si in ceea ce priveste educatia noastra, dar mai ales a generatiilor care vor construi tehnologiile viitorului? Cum poate fi depasit acest deficit in contextul in care deja traim in “epoca digitala”?

Cea mai sanatoasa abordare este aceea care vizeaza imbunatatirea contextului educational in care se formeaza profesionistii de maine in domeniul tehnic si tehnologic. Si aceasta pentru ca, desi suntem expusi inca de la varste de fragede tehnologiei, sistemul traditional de invatamant nu este inca racordat la aceste realitati. Impactul tehnologiei este frecvent abordat in domeniul fictiunii (filme, desene animate, carti), mai degraba decat la clasa. Suntem angrenati in dezbateri cu privire la masura in care utilizarea calculatorului sau a jocurilor pe calculator pot influenta negativ dezvoltarea copiilor, mai degraba decat in dezvoltarea de programe care sa utilizeze tehnologia in scopul dezvoltarii de noi abilitati si competente necesare pentru viitor.

<i>“Copiii de astazi viseaza sa construiasca roboti, iar utilizarea noilor tehnologii le este mult mai la indemana decat generatiilor dinaintea lor. Conteaza ce facem cu aceasta deschidere spre tehnologie si experimentare a copiilor nostri. Ce daca cel mic dezasambleaza jucariile pe care le primeste cadou? Dragi parinti, trebuie sa va bucurati! Acest tip de comportament este un prim indiciu al curiozitatii, iar pedepsele nu doar ca nu sunt constructive, dar nici nu il vor determina sa inceteze. Cum ar fi daca, in schimb, l-am incuraja si invata sa exploreze mai mult, sa descopere si sa inteleaga cum functioneaza lucrurile din jurul sau?”</i> - Cristiana Bogateanu, Co-fondator inventeaza.ro

<b>Cum abordarea din invatamantul traditional nu este una integrata si, mai mult decat atat, nu include o componenta de tipul STEM, pasionatii de robotica, tehnologie, programare au optiuni limitate pentru a-si fructifica aceasta pasiune</b>. Unii aleg sa invete pe cont propriu, accesand informatiile disponibile in acest sens in special in mediul online. Insa, real, drumul este unul anevoios, de vreme ce resursele online nu sunt filtrate si, de cele mai multe ori nu sunt adaptate nivelului de intelegere al celor mici.

<b>Tocmai de aceea, la inventeaza.ro ne-am propus sa venim in intampinarea acestor nevoi prin initierea primelor Cursuri de Robotica si Electronica pentru Copii si Adolescenti inca din anul 2011</b>. Cursurile au fost gandite ca un loc unde cei mici se simt in largul lor, unde li se ofera acces la informatii de ultima generatie si mai mult construiesc cu mainile lor un robot functional, care sa aiba cat mai multe dintre caracteristicile imaginate de ei, si mai ales care la finalul cursului ramane la ei.

Cursurile se bazeaza pe mixul dintre software si hardware si incurajeaza activ participarea celor mici. De asemenea, <b>dincolo de transferul de know-how de la mentori la cursanti, se pune accent si pe dezvoltarea abilitatilor soft, cum ar fi lucrul in echipa si colaborarea, ascultarea activa, gandirea critica sau rezolvarea de probleme</b>.

<i>“Si pentru ca noi insine suntem adeptii invatarii pe tot parcursul vietii, am utilizat experienta acumulata in ultimii ani in acest domeniu in vederea actualizarii acestui proiect de suflet al nostru. In primul rand, am restructurat modulele, in functie de varsta participantilor si de nivelul de dezvoltare a abilitatilor cognitive si tehnice ale acestora, beneficiind de ajutorul unor specialisti in lucrul cu copiii. Prin urmare, in momentul de fata, cursurile noastre se adreseaza deopotriva atat celor mai tineri entuziasti in ale roboticii si programarii (7-10 ani), cat si celor care au un nivel mai ridicat de intelegere - intermediari (9-16 ani) sau celor care isi doresc sa puna in practica proiecte mai complexe (avansati, 12-18 ani). Pentru noi conteaza ce vrea copilul, asa ca ii invitam pe toti cei interesati de astfel de activitati sa vina la o sedinta demonstrativa gratuita, pentru a ne cunoaste si a determina in ce masura inclinatia pentru acest domeniu este una reala.”</i> - Cristiana Bogateanu, Co-fondator inventeaza.ro

Asa ca, facem apel la societatea civila, la parinti, personalul din sistemul de invatamant, la administratia prezidentiala - haideti sa construim impreuna generatiile de maine, pentru ca aceastea reprezinta cea mai de pret mostenire pe care o putem lasa!

Mai multe informatii pe website-ul http://inventeaza.ro/.
Social Media
Vezi toate articolele autorului: Comunicate de Afaceri

Comentarii

Cauta

Categorii populare